Stare de ebrietate...

Incerc sa ma imbat...sa ma imbat cu o stare de bine, de euforie, de traire, de simtamant, incerc sa fiu high de tine! Ma faci sa cred ca ma vrei dar ma simt nedorita... Ma retrag in turnul meu de fildes unde imi torn un pahar de "tine". Ma arde gatul...imi lezezi esofagul...esti tare...
Imi curgi prin vene, iti simt fiecare pas pe care-l faci prin corpul meu golit de tot si plin de nimic... Nu te grabi!, nu alerga ca un nebun! acorda-ti timp de a ma cunoaste, s-ar putea sa fi surprins de mine, de puterea ta asupra altora, si mai ales, asupra mea.
"Eu" si "Tu" nu este la fel ca "Tu" si "Eu" pentru ca in acest caz nu se aplica silogismul... si-mi pare rau...de ce tocmai la mine nu? Aristotel a uitat sa ia in calcul si particularitatile oamenilor, dar ce-i pasa lui de noi... de mine...? Traiesc o dragoste platonica, o iubire a cuvantului, un cult al gandului, al irationamentului... ma regasesc in versuri eminesciene:

"Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."

Platonicismul dragostei ma face sa sufar si sa ma bucur in acelasi timp, ma face sa cred ca tu esti cel ce ma poate defini, ce ma poate intregi, ce ma poate simti insa ceva ma impiedica - cunoasterea propriu-zisa. Imi e frica de adevar, imi e frica de oameni, imi e teama de OM.
Lasa-ma sa te iubesc pe tine, plasmuire a imaginatie mele, sa te iubesc asa cum te percep, asa cum as vrea sa fi! Nu vreau sa stric totul pentru o dorinta carnala...e mai sublim asa, e mai presus de de noi, e mai pur si mai nepangarit de "azi", transcende timpul si spatiul, nu se lasa asteptata...nu asteapta nimic... Lasa-ma sa fiu beata de tine!
Imi pregatesc seringa... e plina de magie, de praf de stele, de halucinant, de dorinta de visare ... ezit ... nu vreau sa ma intep ... tu inca esti in mine, inca te simt prin vene, inca nu vreau sa te pierd ......
...Ma risc ... ooo, NU! Nu pleca inca! Mai ramai macar o secunda, nu vreau realitate! ... Si totusi pleci.
Privesc in urma ta, vad dara de sange, ai luat o parte din mine... ma doare dar rad ... Rad pentru ca detin o arma secreta, o sa te am din nou, de cate ori voi vrea, de cate ori voi crede necesar,... o sa te am si nu te poti impotrivi... te simti epuizat?, nu mai lupta, nu te mai impotrivi, nu ai cum sa castigi, nu ai cum sa ma eviti!
IMAGINATA mea nu are limita, nu cunoaste respingere, nu intelege decat ca trebuie sa ma faca fericita, sa ma faca sa ma simt implinita... Am o imaginatie sangerie, e rosiatica toata dar are un punct, o farama de curcubeu in care care se da o lupta a contrastelor, a dorintelor, a emotiilor, o granula de unde ai rezidat "TU"!
M-as detasa de lume, visez la transmigrare, la un plan astral unde sa fim "plouati" de pulbere cosmica care sa ne manjeasca sufletele, sa ne umple de cunoastere, sa scapam de moral, sa uitam de etic, sa ne intelegem esenta...
Stiu ca cer mult... e greu sa si gandesc, dar am incredere in mine, in tine, in noi...
Mai e mult pana atunci...nu stiu ce vrei, nici nu ma intereseaza... eu vreau un singur lucru: sa ma imbat, sa fiu high de tine!