Amar...

Imi mangai buzele cu degetul...il bag in gura..il sug putin..cahhh...e amar! Am un gust amar dupa episodul "viata". De ce ne complicam atat existenta, de ce nu putem face ce ne trece prin minte cand vrem si cu cine dorim? Mi se scurge o lacrima, acest lichid imi tradeaza simtirea...are gust de cenusa,...putin sarat...imi aduce aminte de mare... As vrea sa fiu tarmul de care se sparge cu putere valul dupa furtuna, vreau sa fiu lovita in piept de tine, de sentimentul de cunoastere sa fiu trezita la viata si moarta in acelasi timp.
Stiu, este oximoronic ceea ce zic, dar este utopic sentimentul... Atata complexitate inutila si totusi necesara. Oare imi complic viata mai mult decat este nevoie? Oare caut perfectiunea desi am realizat de mult ca nu exista? De ce ma mai mint singura? De ce pun atatea intrebari ce-si pierd puterea ca un ecou? Nu mi-e clara retorica lor? Fuck! Inceteaza o data...nu fi fraiera! nu spune tot! Asteapta!
Trec ore...trec zile...au trecut si ani...ce mai astept? Inca nu s-a definitivat nimic? Haosul inca nu s-a organizat? Vreau tot dar nu astept nimic...
Imi pare rau de ordinea vietii mele, e clar ca nu ma satisface...vreau libertate si totusi tanjesc dupa stabilitate, dupa echilibrul ce imi face bine...
Vreau o escapada! o escapada a vietii, o flotabilitate heruvimica...DA-MI-O!!! Stiu ca iti sta in putinta dar nu vrei...esti egoist...nu vrei sa-mi cunosti abisul interior... ti-e frica ca vei cadea in el...iti dau o franghie...TE RISTI???
Mi-e lene sa mai gandesc, sa mai doresc, sa mai sper, sa mai cant, sa mai plang, sa mai rad si totusi zambesc! Zambesc pentru ca sper la tine... Ma intelegi acum? Nu te mai chinui, nu ai cum...